Obiective Antropice / Manastiri / Manastirea Cozia / Descriere Cozia / 
Descriere Cozia

Mănăstirea Cozia

Mănăstirea Cozia, complex monahal medieval, ctitorită de domnitorul Mircea cel Bătrân, străjuieşte de peste 600 de aniValea Oltului, fiind una dintre cele mai autentice realizări ale arhitecturii bisericeşti autohtone.
Descriere
Mănăstirea Cozia este situată în nordul staţiunii balneo-climaterice Călimăneşti - Căciulata, la finalul Defileului Oltului ce desparte Munţii Parâng de Munţii Făgăraş, pe drumul european E81. Domnitorul Mircea cel Bătrân a ales acest loc pentru zidirea unei biserici, la îndemnul Sfântului Nicodim, care era pe atunci duhovnicul şi sfetnicul lui Mircea în cele Dumnezeieşti. Deşi greu accesibil, locul ales era potrivit pentru construcţia unei mănăstiri.  La baza alegerii locaţiei pentru Mănăstirea Cozia ce a servit drept loc de veşnică odihnă pentru marele voievod au stat următoarele elemente: poziţia strategică, liniştea şi frumuseţea naturii înconjurătoare.
Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai autentice nestemate ale arhitecturii bisericeşti Româneşti, va dăinui în istoria poporului Român atât prin importanţa ei artistică şi spirituală, cât şi prin vechimea ei.
În cei peste 600 de ani de la ridicarea Mănăstirii, mulţi călugări au trăit şi s-au format aici, unii ajungând ierarhi vestiţi sau oameni de cultură cunoscuţi.
Mănăstirea Cozia amintește atât de Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, ctitorul ei, cât şi de alţi mari domnitori români de care istoria sa este legată. Asemenea acestora, sub raport bisericesc, numeroşi patriarhi ecumenici au avut legătură cu Mănăstirea Cozia, donând cărţi patriarhale, sau întărindu-i documente. Patriarhii Eremia al Constantinopolului şi Chiril Lucaris, Macarie patriarhul Antiohiei, Nectarie, Paisie şi Dosoftei al Ierusalimului, sunt doar câteva nume ce trebuiesc amintite în acest context.

Mănăstirea Cozia deține numeroase lucrări de artă care au fost puse la dispoziția cercetătorilor, reprezentând un important material arhitectonic, de sculptură în piatră sau lemn şi de pictură murală. Lumii literaturii, poeţilor şi scriitorilor, le-a oferit teme pentru operele lor. În decursul istoriei, mănăstirea a reprezentat şi un important punct strategic deoarece reprezintă unul dintre cele mai vechi şi complexe monumente istorice, de artă al României. Bucurându-se şi de o locație pitorească, Cozia este apreciată și vizitată de numeroși pelerinii din ţară şi din străinătate.

Istoric

Mănăstirea Cozia a fost construită între anii 1387 - 1388, de Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana. Mănăstirea poartă hramul Sfintei Treimi, fiind sfinţită în ziua de 18 mai 1388.
       Sfântul Nicodim, care s-a şi ocupat de organizarea Mănăstirii, este pictat în pridvorul bisericii.Construind aşezămintele necesare, Sfântul l-a numit egumen (stareţ) pe ieromonahul Gavriil, care era unul dintre ucenicii săi. În obştea de la Cozia, au venit mai mulţi monahi, care trăiau într-o mănăstire din Călimăneşti.
   Mircea cel Bătrân a murit la vârsta de 60 de ani, la 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia. Voievodul nu a fost înmormântat în Biserica Domnească din Curtea de Argeş, asemenea înaintaşilor săi, ci în ctitoria sa, Mănăstirea Cozia. De-a lungul timpului, mormântul său a fost profanat de mai multe ori, astăzi el fiind acoperit cu o lespede de piatră nouă.
La trei ani după moartea lui Mircea cel Bătrân, fiul său, Radu Voievod, a donat Mănăstirii Cozia „toate bălţile, începând de la săpatul pe Dunăre, până la Gura Ialomiţei”, printr-un document datat la 1 iunie 1421.
În 1657, Arhidiaconul Paul de Alep l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei într-o vizită în Ţara Românească, descriind Mănăstirea Cozia astfel: „Eram înspăimântaţi de îngustimea drumului şi de apropierea sa de marginea prăpastiei; coborându-ne de pe caii noştri, am mers pe jos până ce am trecut podul. Cozia este o clădire întărită şi măreaţă, înălţată pe marginea acelui râu (Olt), dar înconjurată de piscuri înalte şi impunătoare, închise de păduri de nepătruns, astfel că prin nici o parte a acestui loc nu este vreo altă intrare. Drumul către aceasta din urmă este prin spatele munţilor de miazăzi, este extrem de greu şi cu neputinţă de străbătut cu carul cu boi.”
  Ample lucrări de restaurare au fost realizate în timpul domniei lui Neagoe Vodă. Tot în acea perioadă s-a construit şi fântâna de sub cerdacul chiliilor de nord, cunoscută astăzi drept „Fântâna lui Neagoe”. În vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu, între anii 1706-1707, cu cheltuiala paharnicului Şerban Cantacuzino, s-a adăugat pridvorul bisericii mari, s-au reparat chiliile, s-au adăugat cerdacurile la toate clădirile din Mănăstire, s-au construit cuhnia şi fântâna de apă aflată şi astăzi în faţa bisericii.

Între anii 1848-1856, domnitorii Bibescu şi Ştirbei au refăcut, de asemenea, clădirile mănăstirii. Sub domniile lor au mai fost construite două pavilioane, azi păstrându-se doar cel din stânga, care a avut rol de reşedinţă domnească de vară. Între anii 1958-1962, aşezământul monahal de la Cozia a fost restaurat în întregime, consolidându-se toate chiliile şi cele două paraclise vechi.
Biserica mare
Biserica mare a Mănăstirii Cozia este  una din cele mai vechi biserici româneşti la care s-a folosit stilul bizantin. Acest stil a fost utilizat în Ţările Româneşti în varianta sa autentică.
Pe lângă importanța istorică, legată de marele ctitor Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia întruchipează trecerea de la stilul bizantin autentic împrumutat în Ţara Românească, la stilul bizantin autohton, stil care s-a împământenit mai târziu, în epoca de strălucită înflorire cultural-artistică a artei brâncoveneşti. Aşadar, construcţia bisericii a coincis cu principala fază din procesul de transformare a unei arhitecturi străine într-o alta, specific românească. Acest reper consolidează, între altele, însemnătatea artistică a Mănăstirii Cozia.
Biserica este un monument în plan treflat, compus dintr-un naos foarte spaţios, mult alungit, cu absidă centrală la răsărit şi două abside laterale. Naosul este despărţit de pronaos printr-un zid gros de 1,4 m. A fost executată de un arhitect sârb chemat de Mircea cel Bătrân în Ţara Românească. Fiind asemănătoare cu bisericile sârbeşti, Cozia a fost concepută cu mai mult simţ al măsurii şi cu gustul ce caracterizează tradiţia bizantină.

Structura bisericii Cozia deține o serie de caracteristici de construcţie ingenios concepute încă de la prima zidire, care i-au asigurat rezistenţa, stabilitatea şi durabilitatea timp de peste 600 de ani, la aceasta contribuind şi excelentele condiţii de teren şi fundaţie. Biserica Mănăstirii Cozia este construită din blocuri mari de piatră alternând cu cărămidă aparentă – îmbrăcămintea obişnuită a bisericilor bizantine. La exterior se remarcă o bogată şi variată sculptură în piatră. Privind ancadramentele celor şapte ferestre ale naosului şi altarului, datând din epoca lui Mircea cel Mare, şi cele două ferestre ale pronaosului din perioada lui Neagoe Basarab, vizitatorul este impresionat de varietatea motivelor. Ferestrele şi rozetele au fiecare sculptura sa.

În jurul anului 1929 au fost înlăturate tencuielile executate ulterior construirii pe exteriorul bisericii, tencuieli care ascundeau o parte din bogăţiile artistice ale mănăstirii. Astfel a fost redescoperită ornamentaţia exterioară, unică între mănăstirile din Romania. O altă formă de împodobire scoasă la iveală cu acest prilej, o constituie ornamentul de cărămidă care înconjoară cercul rozetelor şi arcadele ferestrelor, precum şi cruciuliţele artistic executate în ceramică şi amplasate în jurul rozetelor.

Biserica mare de la Cozia a fost construită iniţial doar cu pronaos, naos şi altar. Având arhitectură şi pictură în stil brâncovenesc, pridvorul s-a adăugat abia în anul 1707. Pereţii exteriori au grosimea de 1,30 m, iar zidul despărţitor dintre pronaos şi naos, 1,40 m. Pronaosul are dimensiunile de 7,30x6,30 m, naosul 8,70x10,08 m, iar altarul 4,30x6,32 m. Pictura naosului şi altarului a fost refăcută în anii 1704-1705 de către familia Cantacuzinilor pictaţi la intrare în naos pe partea stângă. În dreapta se află tabloul votiv al lui Mircea. Policandrele din pronaos şi naos datează din epoca lui Constantin Brâncoveanu, cel din naos având data confecţionării (1691) inscripţionată. Vechea catapeteasmă a fost distrusă de foc, iar cea de astăzi, făcută din zid, datează din anul 1794 în timpul domniei lui Alexandru Moruzi.

Picturile murale de la Mănăstirea Cozia constituie bunuri ale patrimoniului cultural naţional de o valoare artistică şi documentară deosebită. În vederea sărbătoririi a 600 de ani de la urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân şi punerea temeliei Mănăstirii Cozia, un colectiv de 12 pictori specialişti, cu doi coordonatori de lucrări – Ion Neagoe şi Viorel Grimalschi, au lucrat la restaurarea picturilor murale. În 1984 s-au definitivat lucrările de restaurare la altar, turlă şi pridvor, iar în naos s-au executat parţial. În 1985 s-a finisat spălarea picturii secolului al XVIII-lea şi s-a pus în valoare lucrarea cea mai preţioasă, pictura originală din secolul al XIV-lea din pronaos.

Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele: „Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.

Bolniţa Mănăstirii Cozia

Bolniţele sunt spitale, infirmerii şi azile pentru bătrâni şi bolnaviamplasate în mănăstiri şi în împrejurimile acestora. Aici, cei ce aveau cunoştinţe medicale asigurau îngrijirea trupească, iar biserica oferea tămăduire şi mângâiere sufletească. În trecut bolniţa era cuprinsă în incinta mănăstirii. Spărgându-se zidurile împrejmuitoare pentru a se construi actualul drum naţional, bolniţa a rămas separată pe muchia dealului care se ridică spre apus.

Biserica bolniţa de la Mănăstirea Cozia (cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), are formă treflată şi se remarcă printr-o frumuseţe arhitectonică deosebită. Îi lipseşte pronaosul şi din pridvorul închis se intră direct în naos. În tabloul ctitorilor, unde se înfăţişează biserica în forma ei originală, se pot vedea 12 rozete sculptate în piatră. Pereţii exteriori erau înconjuraţi de ocniţe, fiecare având o rozetă de piatră. În prezent acestea nu mai există, iar locurile lor s-au zidit şi tencuit. Zidurile sunt din cărămizi cufundate în mortar, aşezate în lung şi în lat formând cadre roşii în mijlocul cărora este prins un bolovan de râu. Pictura originală se păstrează în întregime. În pridvor, în stânga, se află portretul lui Mircea cu fiul său Mihail Voievod, copiat după cel din biserica mare înainte de restaurarea din 1705.

Pentru valoarea inestimabilă a picturilor murale rămase intacte şi conservate destul de bine, pentru poziţia ei în cadrul pitoresc al Văii Oltului, dar mai ales pentru armonia liniilor arhitectonice, având o siluetă de o graţie şi frumuseţe inegalabile, bolniţa a fost supranumită „giuvaerul secolului al XVI-lea de la Cozia”.

Mormântul lui Mircea cel Bătrân

 Conform tradiţiei, Mircea cel Bătrân a dorit ca, după moarte, rămăşiţele lui pământeşti să i se odihnească în biserica mare a ctitoriei lui cea mai de seamă - Mănăstirea Cozia.

Într-un document datat la 1 iunie 1421, după trei ani de la moartea Voievodului, fiul său Radu Voievod, afirma: „Cu rîvnâ către Dumnezeu, Domnul meu, îndemnat fiind de sfînta şi de viaţă făcătoare Troiţă, am dat această cinstită poruncă după nobleţea inimii mele şi am întărit şi am împuternicit ca să fie de ocină și de ohabă mînăstirii Nucet, mormîntul părintelui meu, şi spre veşnica lui pomenire... toate bălţile, începînd de la săpatul pe Dunăre, pînă la Gura Ialomiţei”. Mănăstirea Nucet este fosta denumire a Mănăstirii Cozia.

Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418, la 60 de ani şi a fost îngropat la Mănăstirea Cozia, unde a fost adus de la scaunul său din Argeş, până la locul său de odihnă.nEl a încetat din viaţă după o glorioasă domnie de 32 de ani, fiind înmormântat în ziua de 4 februarie 1418. Mormântul voievodului nu este la Biserica Domnească din Argeş, unde zac înaintaşii săi, „ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa, mînăstirea lui de la Cozia”. Locul de odihnă al lui Mircea, are astăzi înfăţişarea unui sarcofag egiptean, unic între toate mormintele boiereşti şi domneşti din România, dar caracteristic formei mormintelor apusene medievale, întrebuinţate în secolele al XII-XV-lea. Pe mormânt a fost aşezată o piatră mare care a fost distrusă, mormântul fiind profanat de mai multe ori.

 

Mormântul mamei lui Mihai Viteazul

În pronaosul bisericii Mănăstirii Cozia, se regăsește mormântul Teodorei, mama lui Mihai Viteazul, care s-a călugărit la Mănăstirea Cozia după asasinarea fiului său pe Câmpia Turzii, sub numele de Teofana monahia. Aceasta, într-un document datat la 8 noiembrie 1601 spune: „... Eu am luat sfintele rase (hainele călugăreşti) în mînăstirea sfîntă ce se zice Cozia...”, şi povesteşte cum, la bătrâneţe, a ajuns la Cozia: „... Şi traiiu de ajunsei de luaiu şi svântul cin călugărescu, drept plîngerea păcatelor mele...”. Monahia Teofana a murit în anul 1605, la Cozia, fiind înmormântată în biserica mare chiar lângă mormântul lui Mircea, unde nepoţii săi,  Nicolae şi Florica, i-au aşezat, în anul 1606, o piatră de mormânt deosebită, care se păstrează intactă, cu inscripţia: „Preastavi roaba Bajia (A răposat roaba lui Dumnezeu) călugăriţa Teofana, mama răposatului Mihai Voievod şi fie-sa, doamna Florica şi fiul său, Nicolae Vodă, au nevoit şi au scris vă dni Io Radu Voievod 1605”.