Obiective Antropice / Manastiri / Manastirea Hurezi / Descriere Hurezi / 
Descriere Hurezi
Mănăstirea Hurezi, cunoscută şi sub numele de Mănăstirea Horezu a fost ctitorită de domnul martir Constantin Brâncoveanu, între anii 1690 – 1693 şi este considerată „cel mai frumos şi mai rafinat exemplar de arhitectură românească”, fiind inclusă în anul 1993 în Patrimoniului Mondial UNESCO.
Descriere
Mănăstirea poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi este așezată la poalele Muntelui Căpățânii, la marginea satului Romanii de Jos, localitate aflată la aproximativ 50 de kilometri de Râmnicu-Vâlcea, pe drumul național DN 67, în oraşul Horezu - Centru de etnografie, folclor și artă populară, din  județul Vâlcea.
Considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc din România, Mănăstirea Hurezi este considerată de unii cel mai mare ansamblu monahal din România. Acesta se întinde pe mai mult de trei hectare, ce includ Mănăstirea Hurezi (propriu-zisă), Biserica Bolnița, Schitul Sfinților Apostoli și Schitul Sfântul Ștefan. Acestora li se poate adăuga Biserica Sfinții Îngeri, ctitorită de către unul dintre stareții mănăstirii celei mari, ce se află puțin mai la sud de incinta mănăstirii.
Numele mănăstirii provine de la păsările numite huhurezi. Acestea sunt păsări de noapte cu un penaj deosebit de colorat. Legenda locală spune că meșterii aduşi de Sfântul Constantin Brâncoveanu erau nevoiți, din cauza turcilor, să lucreze mai mult noaptea, când se auzeau numai huhurezii.

Istoric

Primul document în care apare planul mănăstirii a fost realizat în 1731 de inginerul austriac Johann Weiss, cu prilejul redactării raportului privind situația geografică și capacitatea de cazare și apărare a ansamblurilor mănăstirești din Oltenia.

Ansamblul Mănăstirii Hurezi

Ca structură, Mânăstirea Hurezi prezintă două incinte: în cea dintâi incintă, exterioară,  delimitată de ziduri puternice de cărămidă, nu foarte înalte, care cuprind atât mănăstirea, cât și schiturile acesteia,  se află prima poartă de incintă şi o clădire cu etaj în dreapta, în vreme ce a doua incintă este fortificată și deosebit de înalta, având clădiri pe trei laterale, iar spre răsărit un zid înalt. Intrarea este așezată sub turnul-clopotniță, în care se află, până astăzi, patru clopote mari, având între 300 si 1.000 de kilograme. Pe trei clopote este scris numele Sfântului Constantin Brâncoveanu.
Biserica cea mare a Mănăstirii Hurezi, închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost ctitorită, între anii 1690 - 1697, de către Sfântul Constantin Brâncoveanu. Aceasta are o lungime de 32 de metri și o înălțime de 14 metri, fiind zidită în formă de cruce și împărțită în pridvor, pronaos, naos și altar. Există presupuneri că arhitectura acesteia a avut drept model biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. În acelaşi timp cu impunătoarea biserică a fost construită şi incinta, înzestrată în interior, la sud, vest şi nord de reşedinţa domnească, cu chilii dublu etajate, cuhnii şi alte construcţii anexe. Pentru prima dată, intrarea în mănăstire a fost amplasată în centrul aripii vestice a incintei, acolo unde se află paraclisul, dar apoi, înainte de 1750, a fost închisă şi transformată în refectoriu, accesul fiind permis prin coridorul boltit de sub clopotniţa din aripa sudică.
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (biserica mare) este construită în plan triconic, cu câte o turlă poligonală pe naos și pronaos; are un pridvor deschis, susținut de coloane din piatră sculptate, construcția lui fiind specifică stilului brâncovenesc.
Respectând stilul brâncovenesc, pridvorul este deschis, cu acoperișul separat de pronaos, cu coloane pictate cu forme geometrice. Acesta este pictat cu scene biblice, printre care „Judecata de Apoi” cu fresca raiului și fresca iadului.
Pisania se regăseşte deasupra ușii de la intrare, pe aceasta fiind reprezentată stema Țării Românești, combinată cu cea a Moldovei și a Cantacuzinilor şi fiind descrisă dorinţa sfântă a domnitorului: „Nu voi intra în sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaos tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob.”(Psalmul 131).
Interiorul este foarte înalt, cu două policandre conice cu multe nivele. În pronaosul larg cu două coloane acoperite cu sfinți pe mult auriu, se află tablouri votive cu Constantin Brâncoveanu și familia sa, ale familiilor Brâncovenilor, Basarabilor și Cantacuzinilor.
Pictura interioară are o mare valoare, deoarece în afara scenelor religioase, pictorii au creat o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și Cantacuzinilor. De remarcat, alături de pictura în frescă, tot pentru biserica mare, sunt atât catapeteasma sculptată în lemn de tei cu aur, cât și candelele de argint, donate de doamna Maria Brâncoveanu. Pictura bisericii a fost realizată de zugravii Constantinos, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim și reprezintă una dintre realizările cele mai importante ale picturii secolului al XVII-lea.
Tabloul votiv (pictură întâlnită adesea la bisericile creștine în care sunt reprezentați ctitorii bisericii oferind macheta bisericii, prin intermediul sfinților, Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos) este poate cel mai mare, deosebit și valoros din întreaga țară. Acesta înfățişează o veritabilă galerie de portrete istorice, de mare valoare artistică, reprezentându-l pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu întreaga sa familie, în care se distinge chipul doamnei Maria, alături de strămoșii lui direcți și de rudele din neamul Basarabilor și al Cantacuzinilor. De aici se înţelege și faptul că biserica se dorea a fi necropolă a familiei Brâncoveanu, cât și a neamului său.
În interiorul bisericii, pe lângă inestimabilul iconostas sculptat în lemn, se află scaunul domnesc sculptat în lemn, purtând stema Cantacuzinilor, stranele și un bogat policandru, toate din vremea ctitorului. Sub paraclis, la parter, se află trapeza-sala de mese a mănăstirii- frumos boltită printr-o calotă sferică,sprijinită pe arcuri joase și puternice. Pictura în frescă, executată între anii 1705-1706, se păstrează în condiții foarte bune.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu a încredințat supravegherea acestor mari și valoroase lucrări, rudei sale Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, căruia, după moarte, în anul 1691, i-a urmat Cernica Știrbei, fost mare armaș. Dintre meșterii renumiți de la Hurezi, îi menționăm pe: Manea, vătaful zidarilor, pe Istrate lemnarul și pe Vucașin Caragea, pietrarul, toți trei fiind zugrăviți pe perete, în pridvorul bisericii mari. Rolul cel mai important în coordonarea și supravegherea întregii activități i-a revenit arhimandritului Ioan, fost egumen la mănăstirea Câmpulung, numit stareț al mănăstirii Hurezi.
La mijlocul laturii de apus a incintei, drept în fața bisericii, este situat Paraclisul de la Hurezi,  ridicat în anul 1697, unul dintre cele mai reușite monumente din această epoca. Planul lui constă într-un naos pătrat, dominat de turla octogonală, admirabil proporționată, cu opt ferestre, acum singurul izvor de lumină al zilei, și un altar semicircular.
O altă podoabă arhitecturală este reprezentată de foișorul egumenului Dionisie Bălăcescu, ridicat între anii 1752-1753 de către pietrarul Iosif.
Pronaosul Bisericii adăposteşte câteva morminte. Mormântul cel mai important, este lucrat din marmură și acoperit cu o placă sculptată,  fiind pregătit pentru ctitorul Constantin Brâncoveanu. Nu și-a împlinit însă niciodată rostul său, deoarece se spune că Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost înmormântat, în secret, de frica turcilor, în Biserica Sfântul Gheorghe, din București. În dreapta pronaosului, în fața tabloului votiv, se păstrează un sarcofag gol: cel care ar fi trebuit să adăpostească rămășițele pământești ale ctitorului. Piesa se numără printre puținele monumente funerare de acest fel din acea epocă. Sarcofagul este considerat de Ghika-Budești ca fiind mormântul Ancuței Brâncoveanu. Un alt mormânt din pridvor, de asemenea deosebit, este cel al vrednicului egumen, Ioan Arhimandritul.
Constantin Brâncoveanu a amenajat în Mănăstire, cu ajutorul starețului Ioan, o bibliotecă despre care doctorul Ioan Comnen de la curtea lui Brâncoveanu, la 1702, a spus următoarele: „Ai întemeiat o bibliotecă demnă de văzut, cu multă cheltuială, în mănăstirea cea frumoasă a Hurezilor, zidită de tine și ai umplut-o cu cărți felurite și foarte de folos”. Aici se pot găsi cărți liturgice rusești și grecești, tipărite la Moscova și Veneția, precum și cu tipărituri românești, grecești și slavone apărute la Iași, Liov și Kiev. Interesul umanist al domnitorului pentru istorie se confirmă prin existența în bibliotecă a valorosului „corpus” al  izvoarelor istoriei bizantine, ca și a unor cărți de literatură antică și bizantină. În prezent, biblioteca adăpostește circa 4000 de volume.
În Mănăstirea Hurezi a mai funcționat o școală de zugravi care a pus bazele celui mai puternic atelier de pictură din istoria artei vechi românești.
Aşezământul monahal Mănăstirea Hurezi a fost reparat și restaurat de mai multe ori de-a lungul timpului, în anii 1827, 1872, 1907-1912, 1954 și 1960-1978.
Bolnița Mănăstirii este ctitoria doamnei Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu în 1696 și pictată de Preda Nicolae și Ianache. Schitul „Sfinții Apostoli”, ctitorit de starețul Ioan în 1698, a fost pictat de ierodiaconul Iosif și Ioan în 1700. Schitul „Sfântul Ștefan”, ctitorit de Ștefan, al doilea fiu al domnitorului a fost pictat de Ianache, Istrate și Hranite.
Mănăstirea Hurezi a fost creată pentru a îndeplini mai multe scopuri. Aceasta este lăcaș de cult, palat domnesc, necropolă domnească, așezământ cultural, toate evidențiind clar expresia personalității puternice a ctitorului Constantin Brâncoveanu.