Obiective Antropice / Manastiri / Manastirea Frasinei / Descriere Manastirea Frasinei / 
Descriere Manastirea Frasinei

Mănăstirea Frăsinei

 

Mănăstirea Frăsinei este un lăcaş de cult situat în comuna Muereasca, în apropierea Municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind un loc special prin regulamentul instituit de Sfântul Calinic, ce prevede faptul că nu se mănâncă niciodată carne în mănăstire, că nu au voie niciodată să intre femei și că se face slujbă de la miezul nopţii până dimineaţa. Acest regulament este încă păstrat cu stricteţe.

Descriere

Mănăstirea Frăsinei din comuna Muereasca, sat Andreești, a cărei denumire se datorează pădurilor de frasini din zonă, datează din anul 1710, când doi monahi, cuvioșii Ilarion și Ștefan, s-au retras în acest loc singuratic, locuind într-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau. După 1718, aceştia hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să facă schitului pe care îl construiseră, legitimându-l prin aprobarea episcopului Inochenție al Râmnicului și Noului Severin.

Biserica a avut hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, hram care s-a păstrat până astăzi pentru lăcaşul care, după construirea noii mănăstiri, a devenit biserică de cimitir. La început episcopul îi autorizează verbal să folosească acest pământ. Nu mult după aceea se iveşte un conflict între locuitorii satului Muereasca şi părinţii noului schit în legătură cu pământul primit, la care episcopul a intervenit întărindu-i pe călugări în dreptul de proprietate prin eliberarea unui act scris.

Istoric

Un document ce se regăseşte în arhiva mănăstirii menţionează: „Pe vremea fostului episcopului Noului Severin, Chiriu Chiru Damaschin, ce au fost numit şi dascălu, care a fost trăgându-se de la Buzău, la leatul de la mântuirea lumii 1710, în vremea unei prea iuţi răzmeriţi, pustiindu-se multe oraşe, mănăstiri şi sate, au venit fugind de nevoi doi monahi cu viaţă şi petrecere plăcută lui Dumnezeu. Numele unuia Ilarion, iar al altuia Ştefan. Aceştia ascunzându-se între acele dealuri, precum s-au zisu, de oştile resvretirii…”

Documentul nu zice de unde veneau călugării, dar nu poate fi vorba despre Muntenia, unde în acest an nu se semnalează nici o răscoală. Nici Moldova nu poate fi, deoarece lupta de la Stănileşti începe în 1711, deci cu un an mai târziu de stabilirea călugărilor la Frăsinei. Mai degrabă Transilvania poate fi locul de plecare deoarece în 1709 izbucnesc unele răscoale aici şi ar corespunde foarte bine cu momentul istoric indicat de document. Cu privire la această dată nu putem avea nici o îndoială deoarece ea ne este transmisă şi de alte documente, deşi unii susţin anul 1720. Chiar şi tradiţia confirmă data de 1710 pe care o consemnează şi „Buletinul Monumentelor Istorice” pe 1933.

În anul 1764 boierii Cârstea, Damian şi Nicoliţă din Râmnicu Vâlcea construiesc din fonduri proprii o biserică de zid în locul celei de lemn, înzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului. Biserica a fost zugrăvită în acelaşi an de către Teodor zugravul şi ucenicul său Enache.

În noua formă, schitul își desfășoară viața pașnic, până în 1780, când o brigadă de voluntari români se retrage aici din calea austriecilor. Mica brigadă de voluntari nu a rezistat atacului, iar austriecii au luat tot ceea ce era de valoare, dar nu au distrus biserica de curând înființată. Monahii părăsesc pentru prima dată schitul care va rămâne pustiu până la 1845, când un călugăr de la Mănăstirea Cernica, cuviosul Acachie, îl va repune în vechile rânduieli de viață monahală.

Cu ocazia unei vizite pastorale întreprinse în anul 1857 prin judeţul Vâlcea, Sfântul Calinic vizitează şi schitul Frăsinei. Aşezarea retrasă şi locul deosebit îl impresionează. Se crede că vizita ar fi avut loc în anul 1859, iar lucrările pentru construirea mănăstirii ar fi început imediat în anul următor.

Adevărul a fost stabilit odată cu găsirea unei scrisori a Sfântului Calinic adresată ministrului N. Creţulescu, în care spunea: „Cu duhovnicească şi arhierească binecuvântare D-le Nicolache. În anul 1857 găsim aici în districtul Vâlcea, plaiul Cozii, o biserică de zid, cu o chilie împrejur, situată în loc retras sub numele de schitul Frăsinei. Poziţia locului acestui schit mă mişcă foarte mult, de a forma noi şi a urma un proiect ce tinde la un act de religiozitate”.

 

 

Ansamblul Mănăstirii

 

Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului a ridicat între 1860 – 1863 biserica cea mare a mănăstirii, iar pictura, în stil academic, a fost realizată de pictorul ardelean Mișu Pop. Inițial, lucrarea îi fusese încredințată lui Gheorghe Tătărăscu, care nu a putut însă răspunde solicitării. În interior predomină culoarea albastru. În pronaos sunt chipuri de mari pustnici care poartă fiecare în mână câte un răvaş pe care este scrisă o idee din învăţătura sau practica de rugăciune şi asceza lui. Sub portretul Sfântului Calinic, ctitorul, este inscripţionat: „Calinic Cernicanu Românu Pământeanu”. În partea dreaptă este pictat mitropolitul Nifon, mitropolitul primat de atunci, având la gât o eşarfă roşie, simbol al primatului României. În naos se află scenele cu Înălţarea Sfintei Cruci, icoana Deisis, martirii Calinic, Trifon, Gheorghe şi Dimitrie. Ambele perechi de picturi flanchează ferestrele naosului. În registrul superior se află, de o parte Naşterea Domnului, iar de cealaltă Învierea. Pe calota absidei centrale în altar se află Maica Domnului înconjurată de îngeri.

În registrul inferior sunt pictaţi Sfinţii Ierarhi autori de Liturghii, precum şi Sfântul Nicolae, patronul şi ocrotitorul Sfântului Calinic. Diaconiconul şi proscomidiarul nu sunt pictate. Catapeteasma este din lemn şi este pictată. Paraclisul cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, clădirile de locuit dinspre sud și est au fost ridicate de episcopul Gherasim Safirim al Romanului.

După ce se fac ultimele finisări, Sfântul Calinic hotărăşte sfinţirea noului lăcaş la 12 mai 1863, urmând ca biserica să aibă hramul Adormirea Maicii Domnului.

Biserica mare a mănăstirii este construită în formă de cruce, cu o singură turlă centrală sprijinită pe patru arcade ogivale. Păstrează împărţirea clasică cu pridvor, pronaos, naos şi altar, realizată de către meșterul Costache. Pridvorul este deschis, sprijinit pe patru stâlpi din piatră şi lipit de biserică în stil brâncovenesc. Nu posedă basoreliefuri şi nici nu adăposteşte picturi, ci are o formă simplă, pustnicească. În pridvor se află pictura reprezentând „Adormirea Maicii Domnului” hramul bisericii, dedesubtul căreia se află pisania. Intrarea în biserică se face prin două uşi masive de stejar pe care sunt încrustate numele ctitorului şi anii construcţiei.

Pronaosul este unit cu naosul, delimitarea fiind făcută numai de arcul absidei care începe şi formează în continuare naosul. În pronaos sunt două ferestre mari fără decoraţiuni interioare sau exterioare. Naosul este larg, încăpător, prevăzut cu două ferestre, iar deasupra se află turla, sprijinită de cele patru pandantive. Altarul este situat în absida centrală, având un proscomidiar şi un diaconicon.

Mănăstirea Frăsinei este singura din țară care nu a fost secularizată, păstrându-și tot terenul agricol până în prezent.

Viaţa monahală de la mănăstire se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei  şi nu se găteşte cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde se află astăzi o biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor.

În 1941 viaţa monahală cunoştea o mare dezvoltare, obştea ajungând la 61 de monahi şi fraţi. Construcţiile care se realizează în această perioadă indică starea de înflorire în care se află. Astfel, în 1925 s-a construit metocul din Seci, compus dintr-o casă de lemn, stână, grajduri şi fânare.

Actualmente Biserica veche a schitului Frăsinei se află în perfectă stare. Lăcașul serveşte ca biserică de cimitir, în jurul lui găsindu-se mormintele călugărilor din mănăstire. Nu se oficiază slujbe decât la 24 iunie când se face hramul bisericii. În jur nu se mai află nici o clădire din cele vechi şi nici măcar ruinele fostelor chilii.  Biserica se află la o distanţă de 200 de metri de noua mănăstire, ctitorită de Sfântul Calinic. În interior se păstrează o pictură foarte frumoasă, în stil bizantin. Pot fi admirate scenele Bunei-Vestiri şi Schimbării la Faţă care scot în evidenţă preocuparea călugărilor pentru rugăciune şi viaţă contemplativă şi o vădită influenţă isihastă.

Pe pisania mănăstirii stă scris: „†Intru mărirea Sf. Treim Unuia Du(mne)zeu și întru cinstea, Adormirii Maicii Domnului s-au zidit din temelie această Sf. Bisericăcu clopotnițăși cilii împrejur de smeri(tul) Epis(cop) al Rm-Noului Severin. D.D. Calinicu Cernicanu spre a fi locuită de parinți monahi cu viața de obște; alaturându-se de dansul și Scitu Slătioarele tot din acest district prin actu Pra Sfinției Sale din anul 1860 legalizat de Prea Sf. Sa Parin. Mitro : D.D. Nifon Cernicanul sub : No. 2 același anu Mar. 9. spre a se îngriji amandouă de singur starețu Frăsineiului. Pentru o mai bună susținere a lor din venitul proprietății lor ce au nesupuse la un alt stabiliment. Publicu s-au sfințit la 1863; Mai 12”.