Obiective Naturale / Paduri / Padurea Crihala / Descriere Padurea Crihala / 
Descriere Padurea Crihala

Pădurea Crihala

 

Pădurea Crihala reprezintă un punct de atracţie pentru severinenii care doresc să iasă în mijlocul naturii, bucurându-se de aer curat și de peisaje minunate.

 

Localizare

 

Pădurea Crihala se aflăîn Municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Este amenajată ca parc în parte de nord a orașului, întinzându-se pe o suprafață de 20 hectare.

 

Elemente geografice

 

Municipiul Drobeta Turnu Severin este situat pe malul stâng al Dunării, fiind oraş şi port la Dunăre, aflându-se în depresiunea Topolniţei şi a Severinului. De la nord la sud, este traversat de râul Topolniţa, afluent al Dunării. Este localizat în regiunea de sud-vest a Olteniei.

Clima este temperat-continentală cu influențe submediteraneene, având veri călduroase și ierni blânde.

 

Flora și fauna

 

Flora și fauna sunt specifice zonelor cu influențe mediteraneene.

Zona pe care este astăzi așezat orașul a fost o câmpie de stejari, din care s-a păstrat actuala Pădure Crihala, în partea de nord.

Datorită influențelor mediteraneene, sunt arbori specifici precum: smochinul, migdalul, castanul comestibil.

Fauna este formată în special din rozătoare: popândaul, hârciogul și iepurele, păsări: pitpalacul, graurul, ciocârlia, prigoria, dumbrăveanca și reptile: vipera cu corn, șarpele săritor și sopârla. Există numeroase specii de nevertebrate, cele mai frecvente fiind unele specii de fluturi: (fluturele coada rândunicii, fluturele ochi de păun), albilița și nălbarul.

Ihtiofauna este bogată și variată, fiind reprezentată, în special în Dunăre, de: mreană, cegă, știucă, lin, somn și scobar.

Parcul Natural Crihala este un loc de recreere și agrement, deținând numeroase specii rare de plante și arbori, printre care bujorul cu frunze mici este declarat monument al naturii. Pădurea este formată din frasini, tei, stejar, brad și mesteacăn.