Obiective Naturale / Pesteri / Pestera Muierii / Descriere Pestera Muierii / 
Descriere Pestera Muierii

Peştera Muierii

Peștera Muierii, prima peșteră electrificată din România,a fost sculptată în calcarele mezozoice din Munții Parâng, fiind recunoscută că adăpostea în timpuri străvechi de război mulți copii și femei, de unde i se trage și numele.

Localizare

Peștera Muierii este situată pe marginea sudică a Masivului Parâng, pe malul râului Galben,încomuna Baia de Fier, din județul Gorj.

Comuna Baia de Fier este aşezată în Depresiunea Getică din Subcarpaţii Meridionali, sub capătul răsăritean al Munţilor Parâng, la o distanţă de 49 km de Municipiul Târgu-Jiu în partea de nord-vest a judeţului Gorj.Laestestemărginită de Râul Olteţul. La vest, Pârâul Botoca separă administrativ comuna de oraşul Novaci. La est, un hotar convenţional limitează comuna de Bumbeşti-Pitic. La nord, culmea calcaroasă cu stâncile terminate spre soare aparţinând Munţilor Parâng formează un hotar natural.

Prin aşezarea ei se află aproape la egală depărtare de toate comunele cu care se învecinează.Situată la o altitudine de 700 m deasupra nivelului mării, face parte din șirul de sate de sub culmea Carpaţilor Meridionali.

Comuna are o suprafață administrativă de 12.025 ha şi 4.190 locuitori, avândîn administrare următoarele localități: Baia de Fier și Cernădia.

Pe teritoriul comunei se află singura mină de grafit de pe teritoriul țării.

Istoric

Denumirea comunei Baia de Fier vine de la exploatare minereului de fier. Cu mult timp în urmă minereul era purificat cu metode primitive folosind apa care era dirijată în gropi mari săpate în pământ.

Din punct de vedere istoric, pe teritoriul comunei au fost descoperite morminte ale soldaților romani ce păzeau drumul construit de romani la poalele munților Parâng și care ajungea la Castrul zidit în Târgu-Jiu.

La baza originii denumirii peșterii stau mai multe legende. Prima spune că, în trecutul istoric, peștera servea drept adăpost pentru femei, copii și bătrâni care se refugiau când barbații plecau la război împotriva năvălitorilor și unde rămâneau ascunși până la finalul conflictului.

A doua legendă spune că denumirea de Peștera Muierilor este legată de zilele secetoase de vară, când femeile se așezau să toarcă lânăla intrarea în peșteră, unde aerul care ieșea din interiorul ei le ușura munca derăsucit. Uneori intrau pentru a pune inul și cânepa la topit în guri cu apă.

A treia legendă vorbește despre o zână a pădurii care îi proteja pe localnici, îi aducea pe bărbaţiacasă de la război, le ajuta pe fetele bătrâne să se căsătorească și să aibă copii. Povestea spune că zâna s-a îndrăgostit de un tânăr frumos, încălcându-și tradiţiile şi jurămintele sale. Tânărul a părăsit-o pe zână într-o zi, și ea s-a stins de durere, fiind mistuită de o flacără izvorâtă din pământ. De aceea peştera poartă numele de Peştera Muierii.

De la prima mențiune istorică a locului în 1870 într-un chestionar arheologic elaborat de Alexandru Odobescu au trecut peste 100 de ani de cercetări care au stâns multe informații de natură științificăși documentară bogate în descoperiri arheologice, paleontologice, geomorfice, biospeologice și mineralogice valoroase, însumând peste 95 % din lungimea galeriilor de astăzi.

Peștera a fost descoperită în 1929 şi electrificată între anii 1963 şi 1978.

În 1992, arheologii au descoperit un sector la 20 de metri sub peşteră, cu o lungime de 25-30 m și o lățime de 15 m, pornind de la textul unei ofrande pe care soția unui demnitar roman o aducea unui zeu al fertilității, text scris pe o bucată de argilă, în limba latinădatând din 176 d.Hr.

Printre obiectele descoperite sunt podoabe femeiești care atestă călocul servea drept lăcaș de rugăciune pentru femei.Se considera că femeile sterpe sau cele nemăritate erau aduse aici de taţii sau soţii lor, preluate de la intrarea în peşteră de către preoţii zeului și suspuse unui ritual de purificare, după care erau duse în faţa altarului, unde depuneau ofrandă şi se rugau zeului.

Apoi marele preot făcea un ritual rugându-l pe zeu să coboare pe pământ şi să redea fertilitate femeii. La final, aceasta primea o licoare de băut, pe bază de analgezice şi halucinogene.

Potrivit legendelor, Peştera Muierilor a rămas şi astăzi cunoscută ca fiind locul în care femeile sterpe se pot vindeca.Peştera este denumităRezervaţie Speologică în 1955 şi Monument de Rezervaţie Naturală.

 

Elemente geografice

 

PeșteraMuierii a fost modelată de ape, galeriile ei formându-se prin carstificarea calcarelor, datorită apei infiltrate din râul Galben.

Situată într-un decor natural peștera are trei puncte de intrare fiecare constituind câte o gură de ieşire în partea de nord, de est şi de sud.  Una se deschide spre câmpia din sud și cea de-a doua spre pădurile dese ale Parângului.

Intrările dinspre est și sud reprezintă un loc unde apele fostului râu subteran care străbăteau versantul de nord ies la suprafață. În zilele noastre râul Galbenul nu mai are un traseu subteran, procesul de carstificare fiind continuat de apele care se adună de la ploi şi topirea zăpezilor.

Lanțul de galerii este orientat spre nord-est datorită fisurii ce a permis apelor râuluisa treacă prin rocă și să modeleze aceste galerii.

Peştera are o lungime de 3.600 m, dispusă în 4 nivele, din care 1 km este vizitat anual de turiști români și străini pentru cercetările speologice, datorită diversităţii de formaţiuni carstice prezente în acest loc.

Nivelul inferior este ocupat de rezervaţia speologică împărţită în două sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). Etajul superior amenajat pentru turişti se află la 40 de metri înălțime având o lungime de 573 m, porțiune vizitabilă, ajungând până la lungimea de 1.228 de metri cu o reţea de diverticule foarte greu accesibilă.

Elementele specifice peşterii Muierilor, o adevărată  comoară din piatră sunt formaţiunile carstice denumite stalagmite, stalactite şi coloane, care au apărut de la picăturile de apă scurse de pe pietre.

În partea superioară, prima formaţiune grandioasă care atrage privirile turiştilor este Orga situată la  20 de metri de la intrarea prin gura nordică de acces. Stalactite numeroase decorează plafonul, sub tavanul împodobit înălțându-se o maiestuoasă formaţiune cu reliefuri care aduc a tuburi de orgă. Tot aici se află și Domul mic asemănător cu o cupolă gotică.

La aproape 130m de la intrare se află stalagmita în formă de cupola mică, flancată în stânga de Sala Altarului,bogată în concentrații și formațiuni denumite „Valul Altarului”, „Amvonul” sau „Candelabrul Mare”. Plafonul săliise termină cu ogaură de legăturăsituată la 17 m înălțime. Galeria continuă cu numeroși bolovani ducând spre Poarta Altarului, gura de est a peșterii, care descoperă versantul abrupt alCheilor Galbenului.

Galeria principală, numităGaleria Electrificată, oferă un peisaj spectaculos spre sud unde s-au adunat multe concrețiuni ale plafonului, și bazine pline cu apă, numite Bazinele Mici, șiBazinele Largi. Cascadele Împietrite de aici descoperă privirii următoarea sală.

Una dintre cele mai frumoase părți a etajului superior este Sala Turcului la 270m depărtare, decorată cu stalagmite uriașe, domuri, concrețiuni pe pereți și pe plafon care poartă denumiri sugestive pentru felul în care sunt modelate:Moș Crăciun, Turcul, Soția turcului, Cadâna, Dropia, Domul Mare sau Uliul Rănit.

Sala Minunilor împodobită cunumeroase microbazine, stalagmite și stalactite în formă de lumânare se află puțin mai sus, accesul fiind pe o scară de metal la capătul unui coridor îngust.

Poarta Mică leagă sala de galeria principală fiindo zonă unde zidurile și plafonul par a se împreuna, formând un pasaj îngust care duce la Sala Guano. Peretele dinspre est este format din galerii care adăpostesc fauna peșterii, locul fiind puțin accesibil pentru turiști pentru că nu este încă electrificat.

Ieșirea se află la 40 m de la sala Guano. Trecând prin poarta de sud, se poate vedea versantul ce dă într-o pajiște terasată.

Etajul inferior este divizat în două porțiuni de aluviuni, zonă de interes științific care transformă peștera în anul 1955 în Rezervație Speologicăși Monument de Rezervație Naturală.

În nord este orețea de labirinturi cu o lungime de 1650 de metri accesată printr-un coridor îngust, în vestul etajului superior, la 30 de m de intrarea din nord. La 2 metri depărtare se află o gură spre Sala Electricianului, considerată sala principală din sectorul de vest, iar Galeriile Bazinelor și Excentricului sunt punctele principale din sectorul de est.

Caracterizate denumeroase aluviuni și gropi cu adâncimi de 10-15 m aceste zone prezintă o varietate de concrețiuni care culminează cu Sala Roșie a Luminii, denumită astfel datorită unuimineral rar, compus din fosfo-carbonate de calciu, modelat în toate formele cunoscute ale calciului: stalagmite, stalactite, valuri, concrețiuni ale peretelui și ale podelei etc.

Tot în acest sector se află și Galeria Urșilorunde au fost descoperite numeroase rămășite de schelete ale fosilelor urșilor din perioada cuaternară bogată în concrețiuni din calciu.Pereții galeriei sunt decorați cu hieroglife, piei de leopard, coșoroabe și linguri.

Sala Perlelorprezintă la intrare o perdea de piatră ce poartă numele de Valul Miresei, cu un tavan jos, chiar sub 50cm și podea de mozaic, ornată de cristale și perle de peșteră. În sala Musteriana, locul unde arheologii au găsit dovezi care demonstrează că peștera a fost locuită de om în Mijlocul Paleoliticului și Paleoliticul Superior se poate ajunge prin traversarea unui prag de 2,5m.

Scurgerile de oxid de fier au creat o dantelă denumită Stânca Însângerată.

După Plafonul de Argint, cu tavanul coborât sub 1 metru, se deschide Sala Bolţilor, unde plafonul este foarte ridicat, susținut de arcade semicilindrice.

Obiective turistice

Printre obiectivele turistice din zonă se numără șiCheile Galbenului.

Cheile Galbenului cu olungime de aproape 2 km, prezintă șiruri de pietre (grohotișuri), plasate în zona de luncă a cheilor. La Cheile Galbenului se pot practica alpinismul, canyoningul.