Obiective Antropice / Manastiri / Manastirea Stanisoara / Descriere Stanisoara / 
Descriere Stanisoara

Mănăstirea Stănişoara

Mănăstirea Stănişoara este o mănăstire ortodoxă de călugări, aflată în oraşul Călimăneşti, pe versantul muntelui Cozia, pe malul stâng al râului Olt,la o altitudine mai mare decât cea a Mănăstirii Turnu. Pânăîn secolul al XVIII-lea, mănăstirea se numea „Nucet”. Apoi, mănăstirea a primit denumirea actuală de  „Mănăstirea Stănişoara”, de la stânele de oi ce se aflau pe acele locuri muntoase.

Descriere

Mânăstirea Stănişoara, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, este localizată la baza versantului de sud al masivului Cozia. Lăcașul de cult este amplasat pe teritoriul localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Accesul se face pe un drum forestier îngrijit, ce străbate Valea Păuşa-Stânişoara pe direcția nord, plecând din halta CFR Păuşa-Căciulata, drum de 6 km, sau din stația CFR Turnu, pe direcția est, la aproximativ 4 km.

Pe drumul ce duce spre Mănăstirea Stănișoara, pe peretele unei stânci sunt așezate două icoane de lemn ce îi întruchipează pe Sf. Mucenic Gheorghe, pe Sf. Ierarh Nicolae și pe Mântuitorul Hristos. Între aceste icoane se află o tablă unde se mai poate citi: „Gherasim, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Eparhiei Argeșului, dimpreună cu starețul mănăstirii Stănișoara Nicandru Manu și cu tot soborul. După cum am găsit dela bătrânii fondatori ai acestui sfânt lăcaș, oprim cu desăvârșire sub afurisenie și blestem intrarea femeilor în această sfântă mănăstire, pentru a se păstra vechiul așezământ ce l-am găsit; și cine va păstra acest așezământ va lua binecuvântare dela Dumnezeu, iar cel ce-l va călca va fi sub afurisenia și blestemul nostru și al întregului sobor. Anul 1911 Aprilie 23”.În apropierea Mănăstirii Stănişoara se mai află o peșteră cu icoane, despre care nu se cunoaşte dacă a fost locuită vreodată.Așezământul monahal este retras, dar în același timp are împrejurimifoarte liniștite și frumoase.În ceea ce privește drumul până la mănăstire, acesta este destul de anevoios.Viața duhovnicească a monahilor din obște este una aproape pustnicească. Ei trăiesc în rugăciune, în slujbe care durează toată noaptea și nu le este permisă gătirea mâncărurilor din carne.

Istoric

Primul aşezământ monahal al Mănăstirii Stănişoara, a fost un schit construit din lemn de către sihaştrii Meletie, Neofit, Isaia şi alţii, plecaţi de la mânăstirea Cozia pentru a trăi în peşterile din acel loc. Fiind foarte sărac la înființare, schitul nu a fost închinat niciunei alte mănăstiri, conform obiceiului vremii. Din cauză că a fost amplasat pe moșia mănăstirii Cozia, schitul a fost considerat metohul acesteia.
În anul 1747, Gheorghe Clucerul, alături de alţi boieri din Piteşti, au ridicat aici o biserică.  Pisania acesteia, săpată pe o lespede de piatră, ce a fost dată jos și pusă ca masă la proscomidia bisericii ce va fi zidită în 1807 spune: „Cu vrerea lui Dumnezeu și cu ajutorul Fiului și cu al Sfântului Duh, s-au zidit această sfântă biserică cu toată cheltueala boerilor Gheorghe vel Crucer za arie sin Anghel de Cupeț Pătru ot Pitești. Fiind is pravnic și egumen Ghenadie arhimandritu Cozii. În zilele prea luminatului domn Voevod Mihail Racoviță. La leat 1747”.
În anul 1788 cotropitorii turci au distrus biserica, incendiind-o și ucigând călugării.
Astfel, din construcțiile ridicate la 1747 au rămas doar zidurile lăcașului. Acestea erau utilizate de către ciobani pentru adăpostirea mioarelor.
Între anii 1803-1806, schitul Nucet-Stânișoara a fost reconstruit de către monahii Sava schimnicul și Teodosie, cu ajutorul episocopului Iosif I al Argeșului. Aceștia s-au adăpostit în peșterile din zonă, locuite în vechime de pustnici, până la finalizarea chiliilor de lemn. Rezidirea bisericii a durat un an de zile. La finalizare, biserica a primit un clopot, un antimis și numeroase cărți de la Episcopul Iosif.
Domnitorul Caragea, începând cu anul 1813, asigura anual mănăstirii 4000 de oca de sare, 1 oca de lumânări, 1 oca de untdelemn și o jumătate de oca de tămâie, iar mănăstirea era scutită de plata taxelor.
Deoarece biserica veche nu mai putea suporta alte reparații și pentru că devenise neîncăpătoare, ucenicul lui Sava, Teodosie, a început zidirea unei noi biserici în perioada 1818-1820. Lucrările la noua biserică au fost sprijinite și de construcția metohului de la Jiblea. Acesta a fost finalizat în anul 1836, an în care a fost terminată și construcția noii biserici a mănăstirii Stănișoara. Pisania lăcașului oferă detalii despre ridicarea noii biserici: „În slava sfintei și de viață făcătoarei Troiță, la acest loc numit Stănișoara, ce este pe moșia sf. m-ri Cozia, s-au îndemnat la leat 1747, un boer Gheorghe Cluceru de arie de la Pitești de a zidit o biserică mică în cinstea numelui sf. m. Gheorghe și până la 1788, tot aci a locuit câte un părinte, după cum și mai înainte, până a se face biserica, au fost locuitori părinți pustnici, iar de atuncea din pricina răsmiriții ce a fost, omorându-se de Turci, părinții aflați, și de alte bântuiri ale oamenilor răi, a rămas acest locaș, cu totul pustiu, arzând toate chiliile, rămânând sfânta biserică iarăș adăpostitoare hiarelor sălbatice și vara spre închiderea dobitoacelor locuitorilor dimprejur, până la 1807, când a venit un părinte schivnic anume Sava, slovean de neam, împreună cu ucenicul său Teodosie eroschimonah, de neam român, care șezând aici și făcând câteva chilii de lemn, au adumat părinți cu viață de obște. Și fiind biserica cea veche prea mică și dărăpănată, a adunat ceva de milostenie spre a zidi altă biserică mai mare și neapucând a se pune în lucrare de numitul stareț Sava, căci s-a mutat către Domnul la 1817, și rămânând în locu-i cel mic numit Teodosie, cu câtă gătire s-a aflat de la răposatul starețul său și cu ce s-a mai agonisit de dânsul, s-a apucat și a  zidit această biserică cum se vede, tot în cinstea sf. m. Gheorghe, cu binecuvântarea părintelui episcop chir Iosif I al Argeșului[...], săvârșindu-se cu toată podoaba precum se vede la anul 1836 Oct. 17, în zilele prealuminatului nostru Domn Alexandru Ghica Voevod.”

Lungimea bisericii ridicate era de 15 m, iar înălțimea de 5 m. Biserica avea formă de cruce, cu pereți exteriori simpli, o turlă de lemn în centru, lumina pătrunzând prin cinci ferestre. Icoana Sf. M. Gheorghe se afla deasupra pridvorului, care era susținut prin intermediul a patru stâlpi de zid. Sfeșnicele împărătești, iconostasul, și stranele din naos erau confecționate din lemn. Pe catapeteasmă erau pictate mai multe icoane, dintre care 12 icoane prăznicare, 12 cu sfinții apostoli, iar în centru se afla Sfânta Treime.
Chiliile din lemn ale mănăstirii au fost distruse de incendiul din 1850. După acest eveniment, chiliile au fost refăcute de către următorul stareț al mănăstirii după Teodosie, respectiv Onufrie eroschimonahu.
Casele și clopotnița au fost reclădite în anul 1900 în partea de vest a bisericii. În anul 1901 au fost construite chiliile în partea de nord.

Ansamblul Mănăstirii

Biserica actuală a fost ridicată în perioada anilor 1903-1908, ctitor fiind episcopul Gherasim Timuș, în timp ce starețul bisericii era Nicodim Manu. Biserica paraclis a fost construită în anul 1937. La momentul respectiv, în incinta mânăstirii exista o casă de odihnă cu aproximativ 100 de paturi.
Biserica a fost proiectată de către arhitectul italian Debona Apoloni. Acesta a construit și terasa dinspre nord, pe care s-a clădit un pavilion utilizat pentru adăpostirea chiliilor călugărilor. Biserica mare este o construcție masivă din piatră. Aceasta are o turlă mare, pe naos, în timp ce naosul și pronaosul alcătuiesc un spațiu de mari dimensiuni.Pridvorul este deschis, fiind susținut de patru coloane din piatră, sculptate în partea superioară. Iluminarea naturală se realizează prin cinci ferestre cu vitralii. Acestea îi înfățișează pe cei patru evangheliști și Învierea Domnului.

Pe pisania aflată deasupra ușii de la intrare se pot citi următoarele: „Întru slava sfintei Treimi și a sfântului m. Gheorghe, s-a ridicat din temelie la anul 1905 August 7 și s-a sfințit la anul 1908 Aprilie 23, în zilele rea înălțatului nostru Rege Carol I și cu binecuvântarea prea sfințitului episcop de Argeș D. D. Gherasim Timuș, prin osteneala și stăruința starețului arhimandrit Nicandru Manu, împreună cu tot soborul mănăstirii și cu alți ctitori”.
Zugravul Dumitru Belizarie a realizat pictura interioară a bisericii în anul 1948. În mănăstire se mai găsesc icoane aduse de la Muntele Athos de călugării Sava și Teodosie. De asemenea, la mănăstire se află un „antimis” primit de la Mănăastirea Cozia în anul 1809. Totodată, în mănăstire se mai păstrează și câteva icoane realizate de pictorul Belizarie I. Pascu din Pitești, dar și cărți slavone de ritual aduse de cei doi călugări de la Muntele Athos. În biserica mare se păstrează și un policandru de la Mănăstirea Curtea de Argeș, despre care se crede că a fost dăruit de domnitorul Neagoe Basarab.
Cel mai vechi clopot al bisericii datează din anul 1808 și are următoarea inscripție: „Ctitorii Ioan ereu, Stana erița, Maria erița, Constantin, Elena etc. 1808, dat danie la schitul Stănișoara.”
Dintre egumenii mănăstirii Stănișoara amintim pe: Sava (1807-1817), Teodosie (1817-1847), Onufrie (1847-1859), Isaia (1860-1874), Paisie Urâțescu (1847-1883, 1890-1895), Irinarh Popescu (1884-1886), Gherontie Tomescu (1886-1890), Grigorie Dumitrescu (1883-1884), Dionisie Nicolaevici (1895), Nicandru Manu (1896-1922), Arhimandritul Atanasie Popescu (1922-1923) și Ilarion Dumitrache (1923).